Agrohub

Se exporta cozonaci si pasca in state UE, Canada si SUA

Se exporta cozonaci si pasca in tari precum Italia, Spania, Germania, Canada si SUA. In aceste tari, exista comunitati de romani, astfel ca bunatatile traditionale vor ajunge si la ei. In ceea ce priveste piata interna, ROMPAN a vandut deja 7,5 milioane de cozonaci.

„La ora actuala, exportam cozonaci in foarte multe tari. Evident ca ne-am orientat in primul rand in tarile unde lucreaza foarte multi romani, respectiv in Italia si Spania, dar am ajuns si in Canada sau SUA. Avem, de asemenea, un export foarte bun in Germania, nu numai pentru populatia romana, ci si pentru cea autohtona. Am vazut ca sunt foarte bine primiti cozonacii romanesti pe piata si de aceea vrem sa dezvoltam acest sector al exportului la toate produsele procesate. Suntem mari producatori de grau, suntem in fruntea tarilor europene, dar, decat sa exportam materie prima, cred ca este mult mai bine sa exportam produse procesate, adica faina, paste fainoase, biscuiti, cozonaci si ale produse de patiserie”, a declarat Aurel Popescu, presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Făinoase – ROMPAN.

Presedintele ROMPAN a mai precizat si ca, deocamdata, nu are cifre exacte in ceea ce priveste exportul de cozonaci. Totusi, a mentionat ca volumul exporturilor a inceput sa creasca inca din luna februarie, ca urmare a apropierii sarbatorilor Pascale de cele de iarna, in acest an. Insa in ceea ce priveste piata interna, cifrele legate de vanzari sunt asemanatoare cu cele din 2017, ceea ce inseamna aproximativ 7,5 milioane de cozonaci.

Se exporta cozonaci si pasca

“Urmarim sa dam la export produsul care este traditional la noi: cozonacul cu nuca, cacao si stafide, cozonacul cu rahat si, mai nou, cozonacul cu pricomigdale, cu ciocolata, pasca cu branza si ciocolata. Pasca merge, de asemenea, foarte bine la export, pentru ca ma preluat si noi o tehnologie prin care obtinem un termen de valabilitate mai mare, fara a baga tot felul de amelioratori sau aditivi care sa conserve produsul si, astfel, putem ajunge cat mai departe cu produsele noastre. Cifrele definitive legate de export le vom avea dupa Paste, pentru ca noi, incepand cu luna februarie, am crescut volumul exporturilor, iar acum intervine si factorul religios. La intern, vanzarile vor fi cam la nivelul anului trecut de Paste, respectiv circa 7,5 milioane de cozonaci, pentru ca, repet, e mai devreme Pastele. Si la pasca sunt cresteri de la an la an si noi raspundem cerintelor consumatorilor care apreciaza pasca traditionala cu branza de vaci si stafide, dar si pe cea cu ciocolata. O sa vedem dupa Paste informatiile din teritoriu.”, a precizat presedintele ROMPAN.

Anul trecut, patiserii au inregistrat un record de vanzari la pasca, intrucat au fost vandute 5 milioane de bucati numai in perioada Sarbatorilor de Pasti.

ROMPAN este prima asociatie constituita in Romania in 1990 si cuprinde mai mult de 300 de societati, din toate domeniile din industrie. Cota de piata a societatii este de 65% pe morarit, 40% la panificatie, 70% la paste fainoase si 55% la biscuiti. In industriile morarit si panificatie sunt 70.000 de salariati, iar acest sector inregistreaza annual o cifra de afaceri de aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Sursa

Adauga comentariu